"Te
aştept într-un colţ sfios de gând, acolo
unde visele nu mi le vând."
Deseori, cuvintele rămân
undeva, adânc in mine, nu găsesc calea de ieșire spre lumină, iar venele
imi pulseaza mai tare în apropierea ta. Mi-am impus limite,… mi-am stăvilit
sufletul,… mi-am oprit ochii,… si uneori, mi-am împiedicat zâmbetul. Cred că
m-am împiedicat pe mine însămi să trăiesc, să simt, și asta în așteptarea unui anume
moment, momentul nostru. Am crezut că va fi atunci când tu vei veni să mă săruți, am crezut că va fi în orice clipă pe care o prindeam singuri,
doar eu cu tine.
Dar trece fiecare zi în care eu
aștept, vine vara… și toamna…va trece și iarna… iar eu uit să trăiesc, așteptând acest moment.
Stiu, îmi vor tremura genunchii, poate voi regreta, sau poate nu! Dar sunt
suficient de irațională să ma las in
voia sortii pentru un moment de rătăcire, un moment în care să stau la tine în
brațe, să mă săruți, să simt fiorul
dorintei zbătându-se în trupul nostru.
Ce va urma? Nu-mi pasă! Poate că voi suferi, poate
că îmi va părea rău, dar soarele va continua sa rasara si sa apuna in fiecare
zi. Poate că doar noi doi ne vom schimba, vom deveni mai înțelepți, mai cuminți, sau poate mai emotivi, mai sensibili…
Poate că vom gasi acel
moment, …momentul nostru!
