Cele trei fiice ale Evei

 

“Auzise despre crizele din noaptea nunţii, însă presupusese mereu că astfel de lucruri li se întâmplau altor oameni – ţărani din sate uitate de Dumnezeu, provinciali care n‑aveau mai multă minte. Familia ei nu era una care să se încurce cu teste de virginitate într‑un spital dărăpănat.

De mică fusese tratată la fel ca fraţii ei, dacă nu chiar favorizată. A fost preţuită, răsfăţată şi iubită de amândoi părinţii. Totuşi, crescând într‑un cartier înghesuit, unde din spatele fiecărei perdele dantelate pândea câte o pereche de ochi, privind şi judecând, îşi dădea seama de limitele pe care nu trebuia să le încalce – ce să nu poarte, cum să se aşeze în public, când să se întoarcă acasă după o seară în oraş – …mă rog, în cea mai mare parte din timp. În ultimul an de liceu, valul de rebeliune şi sfidare care i‑a prins în tăvălug pe cei mai mulţi dintre colegii ei şi i‑a purtat până departe n‑a afectat‑o din prima, lăsând‑o ancorată într‑o moralitate infailibilă.

 Pe când tinerii de vârsta ei încălcau tabuuri şi îşi frângeau inimile cu aceeaşi ardoare, Peri ducea o viaţă liniştită. Dar apoi s‑a îndrăgostit şi dragostea, pe cât de scurtă, pe atât de năvalnică, spulberase toate limitele ei bine păstrate.

Fără ştirea părinţilor, mersese până la capăt cu iubitul ei de stânga. Abia acum îşi dădea seama cât de fragilă era poziţia ei de „fiică iubită“. Se simţea ca o ipocrită. Uite‑o stând acolo şi aşteptând rezultatul testului de virginitate al altei fete când ea însăşi nu era virgină.”

Elif Shafak

Reverie

 

“Oare recunoști anii cei buni când îi trăiești? Sau îi tot aștepți, până faci cancer rectal și iți dai seama că anii cei buni, au trecut deja?

Fiindcă uneori ai sentimentul că viața ți-a scapăt printre degete. Ca și cum viitorul e în urma ta, ca și cum ar fi fost mereu în urma ta.”

Doctor Jivago

 

“-Învierea. În forma rudimentară în care este afirmată pentru consolarea celor slabi, nu-mi spune nimic. Întotdeauna am înțeles altfel cuvintele lui Hristos despre morți și despre vii.Unde să încapă cohortele acestea acumulate de-a lungul tuturor mileniilor? N-ar avea loc în tot universul. Iar Dumnezeul, binele și sensul ar trebui să plece din lumea asta. Ar fi striviți în această înghesuială animalică, lacomă. Însă în același timp viața, care-i etern aceeași, umple universul și, clipă de clipă, se înnoiește în infinite combinații și metamorfoze.

|Dumneavoastră, de pildă, vă puneți întrebarea dacă veți învia, însă, de fapt, ați înviat născându-vă și nici nu v-ați dat seama de acest lucru. Vă întrebați dacă o să vă doară, dacă țesuturile vor simți descompunerea. Adică vă întrebați ce se va întâmpla cu conștiința dumneavoastră. Dar ce e conștiința? Să vedem. A dori în mod conștient să adormi înseamnă insomnie sigură, a dori conștient să simți funcționarea propriei digestii înseamnă să-i distrugi inerția. Conștiința e o otravă, un mijloc de autointoxicare pentru subiectul care într-adevăr face apel la ea. Ea e lumina care iradiază în afară, ea ne luminează drumul ca să nu ne împiedicăm. Ea e farul care arde înaintea locomotivei. Intorcandu-i lumina spre înăuntru, provocăm o catastrofă.”

………………………………………………………………………………...

 

 “ O, ce iubire a fost, slobodă, fără precedent, așa cum nu s-au mai iubit vreodată doi oameni! Gândeau cum alții cântau. Nu s-au iubit datorită inevitabilității sentimentului, nu s-au iubit “arși de pasiune”, cum sunt descriși, în mod fals, îndrăgostiții. S-au iubit pentru că așa a vrut tot ce îi înconjura: pământul de sub picioarele lor, cerul de deasupra capetelor lor, norii și copacii.

 Dragostea lor le-a plăcut, poate, mai mult celor care-i priveau decât lor înșiși. Le-a plăcut necunoscuților de pe stradă, zărilor aliniate în timp ce ei se plimbau, camerelor în care se mutau și se întâlneau. Ah, asta, chiar asta fusese ceea ce îi înrudise și îi unise!

 Niciodată, niciodată, nici chiar în clipele de dăruire, de fericire nebună nu-i părăsise sentimentul cel mai măreț și captivant: desfătarea resimțită în fața modelarii generale a lumii, sentimentul propriei lor apartenențe la întregul tablou, senzația de participare la frumusețea întregului spectacol, la universul întreg."

Boris Pasternak

 

Numele trandafirului

 

“— Adso, ai păcătuit, desigur, şi ai făcut-o călcând porunca ce ţi s-a dat să nu păcătuieşti trupeşte împotriva îndatoririlor  tale de novice. Întru dezvinovăţirea ta stă faptul că te-ai aflat în una dintre acele situaţii în care ar fi fost împins în ispită chiar şi un sfânt părinte în pustiu. Şi despre femeie ca pricină a ispitelor au vorbit destul Scripturile. Despre femeie Ecleziastul spune că vorba cu ea este ca focul care arde, şi proverbele spun că ea pune stăpânire pe ceea ce e mai de preţ în inima bărbatului şi cei mai tari au fost ruinaţi de ea. Şi mai spune Ecleziastul: şi am descoperit că mai amară decât moartea este femeia, că e ca laţul vânătorilor, sufletul ei este ca o plasă, mâinile ei ca nişte funii. Iar alţii au spus despre ea că este corabia diavolului.

Stabilind acestea, dragă Adso, eu nu izbutesc totuşi să mă conving că Dumnezeu ar fi vrut să introducă în facerea lumii o făptură atât de spurcată, fără să o înzestreze cu vreo virtute. Şi nu pot să nu mă gândesc la faptul că El i-a îngăduit multe privilegii şi calităţi, dintre care cel puţin trei sunt foarte mari. Într-adevăr, l-a creat pe bărbat în lumea aceasta păcătoasă, şi din lut, şi pe femeie în clipa ce-a urmat, în paradis şi dintr-o materie umană nobilă. Şi nu a făurit-o din picioarele sau din părţile de din dos ale lui Adam, ci din coasta lui. În al doilea rând, Domnul, care poate totul, ar fi putut să se încarneze de-a dreptul într-un bărbat, în vreun chip miraculos, şi în schimb şi-a ales să locuiască în pântecele unei femei, dovadă că nu era atât de spurcată. Şi când a apărut, după înviere, i-a apărut unei femei. Şi, în sfârşit, în gloria din ceruri nici un bărbat nu va fi nicicând rege în acea patrie, şi în schimb îi va fi regină o femeie care nicicând nu a păcătuit. Şi dacă, deci, Dumnezeu a fost cu atâta grijă pentru Eva şi pentru fiicele sale, este oare nefiresc ca noi toţi să ne simţim atraşi de graţia şi de nobleţea acelui sex?

Ceea ce vreau să-ţi spun, Adso, este că desigur nu trebuie să mai faci aşa ceva, dar nu este chiar aşa de monstruos ceea ce ai fost tu ispitit să faci. Şi, pe de altă parte, că un călugăr, măcar o dată în viaţa lui, a avut experienţa patimii carnale, ca într-o zi să poată fi înţelegător şi îngăduitor cu păcătoşii cărora să le dea sfat şi mângâiere... ei bine, dragă Adso, este un lucru care nu trebuie dorit înainte de-a se întâmpla, dar nici ceva de care să te ruşinezi prea mult după făptuirea lui.

Şi, în sfârşit, Domnul fie cu tine şi nu te mai gândi la asta. Dar, mai degrabă, ca să nu stăm să zăbovim prea mult asupra unui lucru care e mai bine să-l uiţi, dacă vei reuşi, şi mi s-a părut că aici vocea lui s-a înmuiat din pricina unei emoţii lăuntrice, să ne întrebăm mai bine asupra rostului a ceea ce s-a petrecut în noaptea asta. “

Umberto Eco