“Nu ar trebui să încercăm să privim prin lumina raţiunii
unele lucruri, ca să nu le întunecăm...”
(n.27 febr.1902-20 dec.1968)
“Am să muncesc pe câmp, pe câmpurile înverzite,
şi aşa am să fiu totdeauna alături de oameni.Nu voi încerca să-i învăţ nimic.Eu
voi încerca să învăţ.Am să învăţ pentru ce umblă oamenii prin iarbă, am să-i aud
vorbind şi-am să-i aud cântând. Am să ascult cum îşi ronţăie copiii turtiţele. Am
să ascult cum bărbatul şi nevasta frământă salteaua în toiul nopţii. Voi mânca
împreună cu ei şi voi învăţa.
Ochii îi erau umezi şi strălucitori.
Voi face
dragoste pe câmp,în chip deschis şi cinstit, cu oricine îi va plăcea să facă
dragoste cu mine. Am să blestem şi-am să înjur,şi-am să ascult poezia din
vorbele oamenilor. Toate acestea sunt sfinte şi toate sunt ceva ce eu n-am
înţeles până acum. Şi toate aceste lucruri sunt binele pe pământ.”
“ E frumoasă primăvara în California. Văile în
care înfloresc pomii roditori par mari nu prea adânci, cu ape roşii îmbălsămăte
de miresme şi presărate cu spume albe. Pe urmă cei dintâi lăstari ai viţei-de-vie se ridică pe vechile coarde noduroase,apoi
curg în jos, ca să îmbrace butucii. Colinele de un verde viu sunt rotunde şi
moi ca sânii de femeie.
În luncile netede, acoperite cu grădini de zarzavat, se
întind pe kilometrii intregi, şirurile de salate verzi-gălbui, de conopide
subţirele şi tulpinile de-un verde-cenuşiu ale anghinarelor, ce par umbre
dintr-o altă lume. Mai târziu, frunzele se desfac din mugurii copacilor, iar
petalele cad din pomii roditori, acoperind pământul cu un covor tărcat în alb şi
roşu. Mijlocul florilor se umflă,creşte şi capătă culoare: cireşi şi
mere,piersici şi pere, smochine care închid floarea în fruct.
În pântecele întregii
Californii mişcă bogăţia roadelor şi fructele devin din ce în ce mai grele, iar
crengile se apleacă treptat sub povara poamelor, până ce trebuie sprijinite pe
crăcane în stare să le susţină greutatea.”
(John Steinbeck)
