luni, 17 mai 2021

Colecționarul

 

“Dar această întălnire cu ea m-a făcut să înțeleg că G.P. mă iubea(că mă dorea, că există legături puternice între noi- el mă iubește în felul lui, eu, în felul meu, am o profundă afecțiune pentru el (chiar dragoste, dar nu sexuală). Senzația că tatonăm, încercând să găsim un compromis, că ne aflăm într-un soi de ceață țesută din dorințe neîmplinite și din tristețe. Ceva pe care ceilalți (ca doamna N)nu vor putea înțelege niciodată.

Două persoane în mijlocul deșertului, străduindu-se să se găsească una pe cealaltă și să găsească în același timp o oază unde să poată trăi împreună.” ………………………………………………………………………………………………

“În acea zi, G.P. mi-a spus: «Oamenii săraci și cinstiți nu sunt decât niște potențiali parveniți fară bani. Sărăcia îi obligă să aibă calități remarcabile și să se mândrească cu alte lucruri în afara banilor. Și când dau de bani, nu știu ce să facă cu ei. Își uită toate vechile lor virtuți, care oricum nu erau virtuți. Încep să creadă că singura virtute e să faci și mai mulți bani și să-i cheltuiești.

 Nu își pot nici măcar închipui că există oameni pentru care banii nu înseamnă nimic. Că lucrurile cu adevărat frumoase nu au nimic de-a face cu banii.»”

John Fowles

vineri, 14 mai 2021

La răscruce de vânturi

 

“— Dumneata crezi că aproape m-a uitat, zise el. Oh, Nelly! Dumneata ştii că nu-i adevărat! Nu-i aşa? Dumneata ştii tot atât de bine ca şi mine că pentru fiecare gând pe care-l are pentru Linton are o mie de gânduri pentru mine!

În cea mai nefericită perioadă a vieţii mele m-a chinuit şi pe mine îndoiala; cu această temere m-am întors aici astă-vară, dar acum numai dacă mi-o va spune ea, cu gura ei, aş mai putea admite o asemenea idee înfiorătoare. Şi atunci Linton n-ar mai însemna nimic, nici Hindley, nici toate visele pe care le-am visat vreodată.

Viitorul meu ar fi cuprins în două vorbe: "moarte” şi "iad”.

Viaţa, după pierderea ei ar fi un iad. Am fost un nătărău când mi-am închipuit că preţuia dragostea lui Edgar Linton mai mult decât pe-a mea. Dacă el ar iubi cu toate puterile făpturii sale firave, n-ar putea iubi nici în optzeci de ani atât cât pot iubi eu într-o zi. Iar inima Catherinei este tot atât de fierbinte ca şi a mea, şi mai degrabă ar putea încăpea toată apa mării într-un şipot decât să poată pune Linton stăpânire pe toată dragostea ei.

 Hm! Poate că ţine ceva mai mult la el decât la câinele sau la calul ei. În el nu găseşte să iubească ceea ce găseşte în mine, şi cum l-ar putea iubi pentru ceea ce n-are?”

Emily Bronte

sâmbătă, 1 mai 2021

Moş Goriot


 “Pentru un tânăr, prima legătură amoroasă ascunde în sine poate tot atât farmec cât şi dragostea întâi. Siguranța succesului iscă o sumedenie de mari bucurii pe care bărbații nu le mărturisesc și care dau unor doamne un farmec deplin.

Dorința se naște în aceeași măsură atât din greutatea cât și din ușurința cu care se obține izbânda. Toate pasiunile oamenilor sunt desigur ațâțate sau întreținute de prima sau de cealaltă dintre aceste două cauze, ce împart între ele tărâmul iubirii.

Împărțirea aceasta este, poate, o consecință a marii probleme a temperamentelor, care, orice s-ar spune, domină societatea. Dacă firile melancolice au nevoie de tonifiantul cochetăriei, se prea poate ca oamenii iuți din fire ori sangvini să renunțe atunci când împotrivirea durează prea mult.

Cu alte cuvinte, elegia este prin definiție limfatică în aceeași măsură în care ditirambul este bilios.”

Honore De Balzac