“Toţi
avem un nod vechi, nod în inimă pe care dorim să-l desfacem.”
(n.12
sept. 1943)
“Există trădări într-un
război care sunt mărunte în comparaţie cu
trădările noastre umane
pe timp de pace. Noul amant ia obiceiurile celuilalt.
Toate sunt sfărâmate,
dezvăluite într-o nouă lumină.
Acest lucru este realizat prin fraze încordate
sau tandre, deşi inima este un organ al focului.
O poveste de iubire nu
e despre cei care îşi pierd inima, ci despre cei care
găsesc acea fiinţă
întristată pe care, când o afli, trupul nu mai poate înşela pe
nimeni, nu mai are nici
o mască – nici înţelepciunea somnului, nici ritualul
fasoanelor sociale.
Este o mistuire a sinelui şi a trecutului.”
“Vine o lună în viaţa
lor când Hana şi Kip dorm cu castitate unul lângă
altul. Un celibat
formal între ei. Descoperind că în iubire poate exista o întreagă civilizaţie,
o întreagă împărăţie întinsă înaintea lor.
Iubire faţă de ideea de el sau de ea. Nu vreau să mă iubeşti fizic. Nu vreau să te iubesc fizic. De unde a învăţat el acest lucru, sau ea, cine ştie, atât de tineri fiind. Poate de la Caravaggio, care îi povestise fetei în aceste seri despre tinereţile lui, despre tandreţea faţă de fiecare celulă din trupul unei persoane iubite, crescută din descoperirea propriei firi muritoare.
Aceasta era, la urma urmei, o vârstă trecătoare. Dorinţa băiatului se împlinea doar în somnul cel mai adânc, în braţele Hanei, orgasmul lui având de-a face mai mult cu atracţia lunii, o sorbire a trupului său de către noapte.”
Iubire faţă de ideea de el sau de ea. Nu vreau să mă iubeşti fizic. Nu vreau să te iubesc fizic. De unde a învăţat el acest lucru, sau ea, cine ştie, atât de tineri fiind. Poate de la Caravaggio, care îi povestise fetei în aceste seri despre tinereţile lui, despre tandreţea faţă de fiecare celulă din trupul unei persoane iubite, crescută din descoperirea propriei firi muritoare.
Aceasta era, la urma urmei, o vârstă trecătoare. Dorinţa băiatului se împlinea doar în somnul cel mai adânc, în braţele Hanei, orgasmul lui având de-a face mai mult cu atracţia lunii, o sorbire a trupului său de către noapte.”
“Şi tu îţi înalţi
zidurile, îi spune ea, aşa că îmi am şi eu zidul meu. O spune strălucind de-o
frumuseţe care îl mistuie. Ea cu elegantele ei veşminte, cu faţa ei palidă care
râde către toţi care-i zâmbesc, cu surâsul acela şovăielnic la glumele lui
furibunde. El îşi continuă remarcile teribile despre una sau alta din vreo
expediţie care le este cunoscută tuturor.
Din clipa în care se
îndepărtează de el, în holul barului Groppi, după ce o
salută, e înnebunit.
Ştie că singurul mod de-a accepta pierderea ei este să poată s-o mai îmbrăţişeze o dată, sau să fie îmbrăţişat de ea.
Ştie că singurul mod de-a accepta pierderea ei este să poată s-o mai îmbrăţişeze o dată, sau să fie îmbrăţişat de ea.
Să poată cumva să se oblojească unul
pe celălalt la ieşirea din această legătură a lor.
Nu printr-un zid.”
(Michael Ondaatje)
