Mă doare timpul!

“Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă! “

Timpul trece prin… şi peste mine.

De fapt…nu timpul trece. Nu el este cel care vine de undeva și se îndreaptă spre altceva…realitatea este că eu trec prin timp. El este mereu același, eu sunt cea care mă schimb…mă transform…el doar işi pune amprenta pe chipul şi trupul meu.

Uneori, când îmi privesc cearcănele adunate din oboseala nopţilor, ridurile din jurul ochilor sau firele albe din păr, pe care mă încăpăţânez să le ascund, mă simt de parcă aş fi de-o seamă cu pământul…stau şi mă întreb: sunt încă tânără sau am îmbătrânit?

Sunt încă tânără pentru că pe chipul meu renaşte în fiecare dimineaţă zâmbetul, iar silueta îmi încape în aceleaşi haine; sunt bătrână pentru că zâmbetul meu oboseşte uneori.

Sunt tânără pentru că mai am de citit multe dintre cărţile lumii; sunt bătrână pentru că multe dintre cele citite nu mi le mai amintesc.

Sunt încă tânără pentru că mai întind cu sinceritate (unii o numesc naivitate) mâna spre oameni şi caut binele şi frumosul în jur; sunt bătrână pentru că nu mai cred fiecare cuvânt.

Sunt încă tânără pentru că mai dansez în bucătărie; sunt  bătrână pentru că muzica pe care o ascult eu este ea însăşi împovărată de ani.

De ceva vreme, înţeleg tot mai greu bucuria secundelor numărate între ani.

Înteleg că nu mai este timp!

Uneori…nu văd în fața ochilor decât acel gol …pe care-l cunosc mult prea bine.

Deseori,  mă gândesc la tine… Anna!