Agnes Grey

 

“Oamenii care îşi duc viaţa împreună au o mare influenţă unul asupra altuia, atât asupra gândirii cât şi a felului de a fi, a obiceiurilor.

Toţi cei pe care îi vezi mereu, ale căror cuvinte îţi răsună în urechi continuu, în mod firesc, te determină, fie chiar şi fără voia ta, încet, pe nesimţite, să acţionezi sau să vorbeşti la fel cu ei.

Nici nu încerc să spun cât de adâncă e această putere irezistibilă de asimilare şi, dacă unui om civilizat i-ar fi hărăzit să petreacă câţiva ani în mijlocul unui trib de sălbatici şi nu ar avea suficientă tărie să-i civilizeze, cred că, la capătul acelei perioade, e îndoielnic dacă nu va deveni el însuşi un sălbatic.”

Anne Bronte

În timpul meu hoinar

 Întind o mână spre un vis, dar strâng în palmă numai vântul, şi înţeleg, 

că nu mi-e scris să te ating, decât cu gândul .

Eşti doar un dor, un strigăt mut, neîmplinită mângîiere, 

iubire fără de-nceput - şi fără de sfârşit - durere .

Sapiens, scurtă istorie a omenirii

“Acum 70.000 de ani, Homo sapiens era încă un animal neînsemnat care îşi vedea de treburile lui într-un colţ al Africii. În următoarele milenii s-a transformat în stăpânul întregii planete şi teroarea ecosistemului. Astăzi e pe punctul de a deveni zeu, gata să dobândească nu doar tinereţea veşnică, ci şi capacităţile divine de a crea şi a distruge.

Din nefericire, regimul sapiens pe pâmănt a produs pănă acum prea puţine lucruri de care să putem fi mândri. Am pus stăpânire pe ceea ce ne înconjoară, am sporit producţia de hrană, am construit oraşe, am fondat imperii si am creat reţele comerciale vaste. Dar am scăzut noi cantitatea de suferinţă din lume?De nenumărate ori, creşterile masive ale puterii omeneşti nu au ameliorat neapărat bunăstarea individuală a sapiensis-ilor, provocându-le de obicei suferinţe imense altor animale.”

“Fericirea constă mai degrabă în a-ţi vedea viaţa în întregul ei drept plină de sens şi meritând să fie trăită. Există o componentă cognitivă şi etică importantă a fericirii. Depinde doar de valorile noastre dacă ne vedem drept “sclavii nefericiţi ai unui bebeluş dictator” sau drept cei care “cresc cu toată dragostea o nouă viaţă”.

Aşa cum a spus Nietzsche, dacă dispui de acel  “de ce”al vieţii, te împaci cu aproape orice”cum”. O viaţă plină de sens poate fi extrem de mulţumitoare chiar şi în mijlocul greutăţilor, în timp ce o viaţă lipsită de sens e un chin teribil indiferent de căt de confortabilă este.”

“Mitul lui Frankenstein îi reaminteşte lui Homo sapiens faptul că ultimele lui zile se apropie cu pasi repezi. Dacă nu ne va distruge mai întâi o catastrofă nucleară sau ecologică, ritmul dezvoltării tehnologice va duce curând la înlocuirea lui Homo sapiens cu nişte fiinţe complet diferite, care nu au doar o altă înfăţişare, ci şi lumi cognitive şi emoţionale diferite. Asta e ceva extrem de deconcertant pentru majoritatea sapiens-ilor.

Ne place să credem că în viitor oameni exact ca noi vor călători de la o planetă la alta în nave spaţiale rapide. În schimb nu ne place să ne gândim la posibilitatea ca în viitor să nu mai existe fiinţe cu emoţii şi identităti ca ale noastre şi ca locul nostru să fie luat de forme de viaţă străine ale căror capacitate le eclipsează pe ale noastre.”

 

Yuval Noah Harari

Amintiri din casa morţilor

„Ce bine ar fi!" exclamă în cele din urmă deţinutul şi, deodată, smulgându-se parcă din legănarea unui vis şi a îngândurării, pune mâna pe lopată ori apucă o cărămidă din stivuşoara pe care trebuie s-o care dintr-un loc într-altul.După o clipă, uită de această senzaţie fugară şi începe să râdă ori să înjure, după cum îi e firea; ori se aşterne pe muncă cu o înverşunare neobişnuită, străduindu-se din răsputeri şi fără nici un rost să-şi împlinească lucrul fixat pentru acea zi, de parcă ar vrea ca prin greutatea muncii şi prin oboseala fizică să înăbuşe ceva ce-l roade pe dinăuntru, îl apasă şi îl mistuie.

Sunt cu toţii oameni voinici, în floarea vârstei, plini de forţă şi de vigoare. Şi ce grele sunt lanţurile pe o vreme ca asta! Nici nu mă gândesc să fac aici poezie şi totuşi, nu mă îndoiesc de adevărul celor spuse, în anotimpul cald, sub soarele strălucitor, când simţi în tot sufletul, în toată fiinţa, cum renaşte în juru-ţi, cu o putere de negrăit, întreaga fire, temniţa zăvorită, asprimea paznicilor şi tirania unei voinţe străine devin parcă şi mai apăsătoare.

Şi pe urmă, primăvara, odată cu primul cânt de ciocârlie, în Siberia şi în întreaga Rusie, hoinarii apucă drumul pribegiei; fug creştinii din închisori şi se ascund prin păduri. Scăpaţi de apăsarea ucigătoare a hrubei, după ce au îndurat judecăţi, lanţuri şi bătaie, ei pornesc să colinde drumurile, la întâmplare, încotro li se pare viaţa mai atrăgătoare şi mai lesnicioasă; beau şi mănâncă ce găsesc, ce dă Dumnezeu, fără cine ştie ce griji, fără mohoreala temniţei şi dorul chinuitor de libertate şi noaptea dorm liniştiţi în pădure ori pe câmp, ca păsările cerului, şoptind noapte bună numai stelelor ce scânteiază sub ochiul Celui de Sus.

Să fim bine înţeleşi: viaţa de vagabond are şi părţi neplăcute.”

(F.M.Dostoievski)

Amintiri

"Copilăria...o imensă nevoie de mirare"

“Ţin minte doar copacii stufoşi, puterea ameţitoare a aromelor încinse ale pădurii – uitasem până atunci adevarata Rusie! Câtă desfătare îţi dă căldura! Ce miroase aşa? Ierburile? Florile! Răsuflarea lor se dizolvă în aerul fierbinte şi nemişcat, aşa cum gustul lor se dizolvă în miere. Iar aerul sună! Cu mii de glasuri, cu zvon de strune nevăzute – e sunetul tăcerii.

Străbatem desişul de ierburi înalte, privim în jur, scoatem un strigăt de uimire şi ne prăvălim în el, îl strivim, îl îmbrăţişăm, ne sufocăm cu el, îl aspirăm… Ne-am azvârlit în însăşi copilăria noastră, retezată cândva de seceta despărţirii. Unde ne aflăm? În ”vechea livadă” din Tarusa?- În Massandra?

Dar poate că acesta-i raiul?”

“Copii, viaţa se scurge în perioade, o să vedeţi asta când o să creşteţi mari-ne spunea mama - şi o să vă aduceţi aminte de vorbele mele. Şi întrerupându-ne, fiindcă vroiam să-i spunem că ne şi aducem aminte: Iată, de pildă, Iasenki din copilăria mea, vila noastră din Tarusa, casa noastră din Moscova, Nervi - toate astea-s perioade. Şi vizita mea de acum e tot o perioadă. Şi o să treacă şi ea, ca un vis…

Uneori ţi-e foarte greu să te rupi de ceva scump în viaţă, dar şi aceasta poate să treacă…

Dacă trebuie!”

Anastasia Ţvetaeva

Dar ea, rămânea

“Oamenii, cu cât pot fi mai fericiţi, cu atât rămân mai nefericiţi”

“Iubirea a privit spre timp, şi a zâmbit, pentru că ştia că ea de timp nu are nevoie. S-a prefăcut moartă timp de o zi, a reînviat seara, fără legi de care să ţină seama.

A adormit într-un colţ al inimii pentru un răstimp care pentru ea nici nu exista, exista doar colţul acela. 

A plecat fără să se îndepărteze, s-a întors fără să fi plecat... timpul murea, dar ea, iubirea, rămânea…”

Luigi Pirandello

Aripi de dor

Calcă uşor primăvara...dorinţe copilăreşti, renăscătoare, fac inimile noastre să tresare!

Portretul lui Dorian Gray

“Ceea ce percepem drept încercări amare ale sorţii, adesea sunt binecuvântări deghizate.”

“Nu încape  nici o îndoială  că Geniul e mai trainic decât  Frumuseţea. Aşa se explică  faptul că noi toţi ne chinuim atât de mult să ne îmbogăţim cât mai temeinic educaţia.

 Prinşi în necruţătoarea luptă pentru existenţă, vrem să ne însuşim ceva trainic şi ne îmbâcsim mintea cu tot soiul de fleacuri şi amănunte, în speranţa neroadă de a ne păstra locul de astăzi. 

Omul într-adevăr bine informat –iată idealul modern. Iar mintea omului într-adevăr bine informat este ceva înfiorător.

E ca un magazin de vechituri, plin de praf  şi obiecte monstruoase, toate  având  preţuri mult mai mari decât valoarea lor reală”.

                                                                                                          Oscar Wilde

Acolo unde se avântă vulturii

“Li se dezvălui un peisaj de basm, insuportabil şi inadmisibil de frumos, un decor de poveste făurită în negura timpurilor, pe tărâmul visului, un tărâm mai bun şi mai generos, aşa cum omului nu i-a fost nicicând dat să cunoască, din ziua în care a ridicat mâna împotriva fratelui său.

Aşa ceva nu poate să existe, reflectă Smith, dar iată-l aici, în faţa ochilor mei, paradisul de aur, care n-a existat niciodată şi patria celei mai înspăimântătoare organizaţii din lume, Gestapoul.  

Incompatibilitatea celor două noţiuni depăşea orice imaginaţie.Valea era o căldare deschisă spre nord, cu pante abrupte la est şi la vest, la sud se înălţa verticala masivului Weisspitze.

Într-un decor feeric, Weisspitze,  cel de- al doilea pisc muntos al Germaniei, măsurând peste trei mii cinci sute de metri înălţime, părea o verticală ameninţătoare, un perete drept, alb-strălucitor în razele soarelui de dimineaţă.

Superbu-i contur se decupa perfect pe cerul senin, de un albastru de gheaţă. Sus, în înalt, aproape de vârful de con, se desena muchia neagră a stâncii pe care Smith şi ai săi coborâseră în timpul nopţii, iar imediat mai jos, se zărea platoul pe care-şi întinseseră tabăra. 

Exact în faţa lor, pe versantul opus şi cam la aceeaşi altitudine, se afla  Schloss Adler - Castelul Vulturilor - cum i s-a spus pe bună dreptate – o fortăreaţă inexpugnabilă, un inaccesibil cuib de vulturi, suspendat între pisc şi cer.”

 Alistair Maclean

Cartea nunţii

“Marile iubiri au fost acelea nesatisfăcute, pline de amărăciune.”

“Da! Fără îndoială că soarta e totul, dar ea poate fi întârziată şi poate chiar fi împiedicată, dacă nu mergi, conştient, pe căile ei. Soarta e latentă şi facultativă, şi dacă fără colaborarea ei nu se poate nimic în viaţă, e cu putinţă totuşi să nu te foloseşti de semnele ei.

Treci de atâtea ori prin faţa colecturii de loterie şi nu te hotărăşti să intri să-ţi reînnoieşti numărul. Iar când mâine afli că numărul abandonat de tine era câştigător şi te-ar fi îmbogăţit, de vină nu e norocul sau soarta, ci tu, fiindcă n-ai îndeplinit condiţia probabilităţii.

Ca să ştii dacă ai noroc la vânat sau la pescuit, trebuie să tragi alice multe şi să arunci năvodul de multe ori. Numai atunci poţi să-ţi dai seama dacă norocul te-a favorizat  să întuneci cerul de păsări moarte şi să tragi misterele bălţilor la mal.”

G.Călinescu