O întrebare... scurtă

“Dacă într-o zi nu am să mai pot iubi, dacă sufletul meu nu se va mai putea deschide, nu va mai putea iubi și nu va mai putea suferi, să mă împuşcați în cap și să mă lăsați să mor, pentru că mort sunt oricum!” 

Așa am spus într-o zi. 

Dacă m-am deschis, dacă am iubit și acum sufăr, asta înseamnă că sunt viu?           

Te întreb!

Am iubit și acum probabil că voi ști să iubesc altfel, mai atent, mai intens, mai viu.”

Nu mai ştiu ce-a urmat după tine

"Vremea iubirilor noastre-a fost vara fugară,
vara târzie-a pus capăt grăbitului zbor.
Parca văd cum plecai pe nisip – strigau,
strigau și piereau în septembrie mâinile tale.
Nu mai știu ce-a urmat după tine.
Poate un gol, poate păsări sau vânt.
Te-am chemat încă mult timp și nimenea nu-mi răspundea,
până când într-o noapte a răspuns pentru tine zăpada.
Ar fi fost să te uit ori să-mi spun
ca-ntâlnirile noastre n-au fost decât visul grădinii aceleia,
că volutele sânilor tai nu erau decât umbletul lunii prin apă,
surprins de un tânăr.
Dar vara de câte ori trece și tremură-n zare
din nou bănuindu-se toamna cu capul tău roșu,
văd iarăși nisipul acela, văd iarăși cum pleci- și strigă,
strigă pierind în septembrie mâinile tale".

(A. E. Baconsky)

The game is over!

“Azi nu te mai iubesc. Azi doar râd de tine şi de mine şi de toate fanteziile mele. Aseară am adormit înainte să închid ochii, dorindu-mi să te visez...pentru că visul este singurul loc unde ne mai putem întâlni şi unde pot avea ceva din tine. Dar, dimineaţă când m-am trezit, nu aveam nici o amintire cu tine. Am băut o cafea greţos de dulce, care mi-a alungat amarul absenţei tale. 

Ce voi face azi? Oare mă voi cufunda din nou în tăcere? NU! Azi voi face ordine în viaţa mea . Voi deschide uşa şi ferestrele sufletului meu, ca să poată intra lumina şi căldura. Voi căuta prin sertare, tot ceea ce însemni tu, sentimente mutilate, incertitudini şi vise irosite şi le voi arunca. 

De azi, tu nu mai eşti decât o amintire. 

Atât!”

Şi fiecare...

N-a fost nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul,
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!...

Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Ca două veveriţe-nspăimântate de furtună
Furtuna primei noastre nopţi de primăvară!

Şi-atâta tot!... Din ce-a putut să fie,
N-a fost decât un searbăd început
De simplu "fapt divers", ce nu se ştie
În care timp şi-n care loc s-a petrecut!...

(Romanţă negativă - Ion Minluescu)

Uneori...sunt nesuferită.

           

“Şi ştiu din ce am trăit eu însumi că uneori singurătatea nu este decât o altă formă de a iubi; şi că în această formă de dragoste se deşteaptă uneori porniri ciudate; pentru că nu putem obţine totul, vrem să nu mai avem nimic; neputând vindeca o rană, vrem s-o facem mortală.

 Şi poate că Infernul nu e decât cealaltă faţă a Paradisului. Expulzaţi din Paradis n-avem unde merge decât în Infern, aşa după cum aruncaţi de pe culmea unui munte nimerim în prăpastie. Nu există abisuri fără înălţimi.”

(Octavian Paler- “Scrisori imaginare”)

Ia-mi viaţa mea în braţe

      “Nu ştiu dacă-ţi aduci aminte ce ţi-am zis într-o zi, că singurul lucru pe care l-am dorit de la viaţă a fost ceva ce nu se poate obţine prin luptă. Poate că m-am înşelat. Poate că şi pentru tandreţe trebuie să luptăm. 

       Însă eu am aşteptat mereu. Oriunde am fost. Am aşteptat într-o cabină de ştrand şi pe urmă am aşteptat la fel peste tot. Aici în gară n-am făcut decât ceea ce am făcut toată viaţa. 

      Am aşteptat să vină cineva, să bată în uşă şi să-mi spună: Fetiţo, trenul a sosit, a tras la peron. Încotro doreşti să meargă? Spre care dintre visurile tale? Şi cine doreşti să fie pasagerii?"

     “Viaţa pe un peron”(Octavian Paler)

Sărut

Când ai să-mi ieşi în cale iar
Să nu-mi spui nici o vorbă, doar

să te apropii-ncet, tăcut
să regăsim într-un sărut

Trecutul-ntreg, îmbrăţişaţi
uitând de noi, de toţi uitaţi

şi să rămânem astfel, duşi
ca în "Sărutul" lui Brâncuşi...

(de Romeo Morari)

Am obosit...

"Aşteptarea ne dă iluzia că facem ceva aşteptând, când, de fapt,

 nu facem altceva decât să murim suportabil, puţin câte puţin."  

(Octavian Paler)

Azi... m-am trezit obosită ... Am obosit, după atâtea sentimente amestecate şi necontrolate... Mi-e teamă să nu mă pierd, să nu mă rătăcesc.

Am obosit să ne acordăm atenţie ignorându-ne, să ne chemăm alungându-ne şi să ne vrem unul pe celălalt refuzând să ne apropiem. Am obosit să nu pot fi eu în prezenţa ta şi să nu pot fi eu în lipsa ta. Am obosit să mă joc de-a şoarecele şi pisica. Am obosit să-ţi duc dorul.

Mă gândesc să renunţ. Nu mai are rost să cred în ceva ce se stinge sub proprii mei ochi.

Îmi voi închide sufletul pentru tine.

Dincolo de zâmbet

“Dacă vei fi tristă şi te vei socoti nefericită, ţine seama că până azi nu s-au născocit instrumente de măsurat nefericirea.

Oamenii pot să se iubească, dar n-au cum să se înţeleagă. 

Nu fuge nimeni de bine, dacă nu-i un rău în el, adică o năzuinţă spre alt bine”. 

(Radu Tudoran)

Iubire

Iubeşti - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti - când suavă icoana
ce-ţi faci, în durere prin veac
o ţii înrămată, ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti - când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti - când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.

                                               (de Lucian Blaga)

Dor de tine

Când ţi-e dor de cineva, să nu închizi ochii. Are să-ţi fie şi mai dor.

Definiţia pasului absent

Doar un pas ne desparte,

Nu ştiu dacă pasul absent

e al meu

sau al tău.

Tu stai pe un mal al lui

eu pe altul

şi între noi curge noaptea.

Ca să ajungem atât de aproape

ca să rămânem atât de departe,

doar un pas ne desparte

şi între noi curge noaptea continuu

prin pasul absent.

                  (de Octavian Paler)

Poate că....

” A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi!” 

(Octavian Paler)

Tăcere! Nelinişte! Suferinţă! Iubire sau doar amăgire?

 Ne este teamă? Ne este greu?Poate că fiecare dintre noi aşteaptă ceva de la celălalt.

Teamă! Alungă dorinţele, intenţiile, gesturile. Dar cât de mare este ea şi cât de puternică e dorinţa? Teama de a pierde e peste dorinţa de a avea?

Orgolii! Distruge tot ce iubirea construieşte! Ne face să credem că niciodată nu putem să ne deschidem inima, şi să nu ne recunoaştem emoţiile. Ne face să fugim de iubire.

Poate că a fost doar un moment în drumul nostru din viaţă, în care ne-am întâlnit, ne-am privit, am simţit ceva, dar am trecut mai departe, lăsând în urmă un uşor parfum. Cel al sentimentului că am trecut pe lângă şansa de a fi fericit.

Regrete! Nu ne-am oprit! E mai greu să trăieşti cu regretul că n-ai făcut ceva ce ai fi vrut decât cu cel că ai făcut ceva greşit.

Poate  dacă am alunga teama, orgoliile, ne-am opri şi ne-am strânge în braţe? Trăieşte clipa, nu contează ce te îndeamnă impulsul momentului să faci. În iubire sunt situaţii în care e necesar să gândeşti totul la rece, de unul singur, dar cele mai frumoase momente se trăiesc în doi atunci când raţiunea nu prea are nimic de spus.

Poate că … va rămane ca o dorinţă neîmplintă, şi consumată în priviri.

Atât de mult iubite mi-e dor şi te-aş privi
Doar pentru o secundă, aş fi nemuritoare.
Mă-ntreb dacă ți-e bine, în nopți de poți dormi
Şi de-ți mai sunt eternul în lumea trecatoare.

Şi te-aş îmbrățisa, să poți trezi în mine
Din nou fiorul vieții şi chinul dulce-al clipei
Atât de mult iubite, mi-e dor să fiu prin tine
Apoi tot restul vieții l-aş dărui risipei.

De-ajuns mi-ar fi o clipă, să te ating apoi
Prin tine aş putea sa-mi aflu azi scăparea
Atât de dor iubite, un dor de foc, de noi
De gura ta de mir, de ochii tăi ca marea.

Acum şi aici!

"Cu timpul îţi dai seama că în realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment."