Poate că....

” A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi!” 

(Octavian Paler)

Tăcere! Nelinişte! Suferinţă! Iubire sau doar amăgire?

 Ne este teamă? Ne este greu?Poate că fiecare dintre noi aşteaptă ceva de la celălalt.

Teamă! Alungă dorinţele, intenţiile, gesturile. Dar cât de mare este ea şi cât de puternică e dorinţa? Teama de a pierde e peste dorinţa de a avea?

Orgolii! Distruge tot ce iubirea construieşte! Ne face să credem că niciodată nu putem să ne deschidem inima, şi să nu ne recunoaştem emoţiile. Ne face să fugim de iubire.

Poate că a fost doar un moment în drumul nostru din viaţă, în care ne-am întâlnit, ne-am privit, am simţit ceva, dar am trecut mai departe, lăsând în urmă un uşor parfum. Cel al sentimentului că am trecut pe lângă şansa de a fi fericit.

Regrete! Nu ne-am oprit! E mai greu să trăieşti cu regretul că n-ai făcut ceva ce ai fi vrut decât cu cel că ai făcut ceva greşit.

Poate  dacă am alunga teama, orgoliile, ne-am opri şi ne-am strânge în braţe? Trăieşte clipa, nu contează ce te îndeamnă impulsul momentului să faci. În iubire sunt situaţii în care e necesar să gândeşti totul la rece, de unul singur, dar cele mai frumoase momente se trăiesc în doi atunci când raţiunea nu prea are nimic de spus.

Poate că … va rămane ca o dorinţă neîmplintă, şi consumată în priviri.

Atât de mult iubite mi-e dor şi te-aş privi
Doar pentru o secundă, aş fi nemuritoare.
Mă-ntreb dacă ți-e bine, în nopți de poți dormi
Şi de-ți mai sunt eternul în lumea trecatoare.

Şi te-aş îmbrățisa, să poți trezi în mine
Din nou fiorul vieții şi chinul dulce-al clipei
Atât de mult iubite, mi-e dor să fiu prin tine
Apoi tot restul vieții l-aş dărui risipei.

De-ajuns mi-ar fi o clipă, să te ating apoi
Prin tine aş putea sa-mi aflu azi scăparea
Atât de dor iubite, un dor de foc, de noi
De gura ta de mir, de ochii tăi ca marea.