Colecționarul

 

“Dar această întălnire cu ea m-a făcut să înțeleg că G.P. mă iubea(că mă dorea, că există legături puternice între noi- el mă iubește în felul lui, eu, în felul meu, am o profundă afecțiune pentru el (chiar dragoste, dar nu sexuală). Senzația că tatonăm, încercând să găsim un compromis, că ne aflăm într-un soi de ceață țesută din dorințe neîmplinite și din tristețe. Ceva pe care ceilalți (ca doamna N)nu vor putea înțelege niciodată.

Două persoane în mijlocul deșertului, străduindu-se să se găsească una pe cealaltă și să găsească în același timp o oază unde să poată trăi împreună.” ………………………………………………………………………………………………

“În acea zi, G.P. mi-a spus: «Oamenii săraci și cinstiți nu sunt decât niște potențiali parveniți fară bani. Sărăcia îi obligă să aibă calități remarcabile și să se mândrească cu alte lucruri în afara banilor. Și când dau de bani, nu știu ce să facă cu ei. Își uită toate vechile lor virtuți, care oricum nu erau virtuți. Încep să creadă că singura virtute e să faci și mai mulți bani și să-i cheltuiești.

 Nu își pot nici măcar închipui că există oameni pentru care banii nu înseamnă nimic. Că lucrurile cu adevărat frumoase nu au nimic de-a face cu banii.»”

John Fowles

La răscruce de vânturi

 

“— Dumneata crezi că aproape m-a uitat, zise el. Oh, Nelly! Dumneata ştii că nu-i adevărat! Nu-i aşa? Dumneata ştii tot atât de bine ca şi mine că pentru fiecare gând pe care-l are pentru Linton are o mie de gânduri pentru mine!

În cea mai nefericită perioadă a vieţii mele m-a chinuit şi pe mine îndoiala; cu această temere m-am întors aici astă-vară, dar acum numai dacă mi-o va spune ea, cu gura ei, aş mai putea admite o asemenea idee înfiorătoare. Şi atunci Linton n-ar mai însemna nimic, nici Hindley, nici toate visele pe care le-am visat vreodată.

Viitorul meu ar fi cuprins în două vorbe: "moarte” şi "iad”.

Viaţa, după pierderea ei ar fi un iad. Am fost un nătărău când mi-am închipuit că preţuia dragostea lui Edgar Linton mai mult decât pe-a mea. Dacă el ar iubi cu toate puterile făpturii sale firave, n-ar putea iubi nici în optzeci de ani atât cât pot iubi eu într-o zi. Iar inima Catherinei este tot atât de fierbinte ca şi a mea, şi mai degrabă ar putea încăpea toată apa mării într-un şipot decât să poată pune Linton stăpânire pe toată dragostea ei.

 Hm! Poate că ţine ceva mai mult la el decât la câinele sau la calul ei. În el nu găseşte să iubească ceea ce găseşte în mine, şi cum l-ar putea iubi pentru ceea ce n-are?”

Emily Bronte

Moş Goriot

 “Pentru un tânăr, prima legătură amoroasă ascunde în sine poate tot atât farmec cât şi dragostea întâi. Siguranța succesului iscă o sumedenie de mari bucurii pe care bărbații nu le mărturisesc și care dau unor doamne un farmec deplin.

Dorința se naște în aceeași măsură atât din greutatea cât și din ușurința cu care se obține izbânda. Toate pasiunile oamenilor sunt desigur ațâțate sau întreținute de prima sau de cealaltă dintre aceste două cauze, ce împart între ele tărâmul iubirii.

Împărțirea aceasta este, poate, o consecință a marii probleme a temperamentelor, care, orice s-ar spune, domină societatea. Dacă firile melancolice au nevoie de tonifiantul cochetăriei, se prea poate ca oamenii iuți din fire ori sangvini să renunțe atunci când împotrivirea durează prea mult.

Cu alte cuvinte, elegia este prin definiție limfatică în aceeași măsură în care ditirambul este bilios.”

Honore De Balzac

Mă doare dorul...

“Întind o mână spre un vis, dar strâng în palmă numai vântul şi înţeleg că nu mi-e scris să te ating decât cu gândul .

Eşti doar un dor, un strigăt mut, neîmplinită mângîiere, iubire fără de-nceput - şi fără de sfârşit – durere.” 

De ce nu vine iar?

 

El îmi şopti: "Dragostea mea, înalţă-ţi ochii" 

L-am mustrat, spunându-i: "Pleacă" – şi el nu s-a mişcat. 
Cu mâinile mele prinse în ale lui – aşa a stat înaintea-mi.
I-am spus: 

"Părăseşte-mă" – dar el n-a plecat. 
Şi-a apropiat chipul de urechea mea. L-am privit şi i-am spus: 
"Ce ruşine" – şi el nu s-a mişcat din loc. 
Buzele lui atinseră obrajii mei. Am tremurat şi i-am spus:
"Prea mult îndrăzneşti" – dar el n-a roşit.
Înfipse o floare în părul meu. I-am spus: 
"Degeaba" – dar el nu s-a neliniştit.
Îmi luă florile ce-mi încercuiau gâtul şi dispăru.
Plâng şi întreb încă şi azi în inima mea:
"De ce nu vine iar?"

 

Rabindranath Tagore

Magicianul

 

“Alison şi-a scos bluza pe cap, zâmbindu-mi din lumina brăzdată a umbrarului.

-Trebuie să fie plin de şerpi.

-Ca în rai.

Îşi scoase pantalonii. S-a întins să rupă un con de brad din crăcile umbrarului şi mi l-a întins. O priveam cum aleargă goală prin iarba înaltă până la apă, apoi o încearcă, scoate un ţipăt. Se aruncă în apă şi da din mâini, chicotind.

Apa, verde ca jadul, gheaţă topită, m-a făcut să-mi simt inima când am intrat şi eu. Era totuşi minunat, umbra copacilor, luminişul însorit, muzica apei în cădere, senzaţia de gheaţă, singurătatea, veselia amândurora, nuditatea - erau clipe pe care numai moartea le putea arunca în uitare.

Stăteam pe iarbă lângă umbrar ca să ne uscăm la soare şi la vânt.

Apoi Alison s-a întins pe spate, cu braţele în lături, oferindu-se soarelui şi mie, ştiam. Un timp am stat şi eu la fel, cu ochii închişi. Am auzit-o spunând:

-Sunt zâna pădurii.

Se ridicase şi se întorsese către mine sprijinindu-se într-o mână. Împletise o cunună de margarete şi garofiţe din florile din jurul nostru. O pusese într-o parte în părul nepieptanat şi-mi zâmbea cu o naivitate impresionantă. Ea nu-şi dădea seama că trăiam un moment cu intensitate, un moment literar, care ştiam sigur că vine din acea antologie elizabetană England’s Helicon. Pierdusem din vedere faptul că metaforele erau de multe feluri şi că cele mai frumoase versuri sunt cel mai adesea directe şi nemetafizice.

Ea era un astfel de poem şi mă simţeam atras de ea. Nu numai din pricina pasiunii fizice provocată de înfăţişarea ei înnebunitor de frumoasă, cu sânii rotunzi, talie mică, sprijinită într-o mână, acum cu gropiţe, acum serioasă ca o copilă de şaisprezece ani, nu o femeie de douăzeci şi patru de ani, ci pentru că îi vedeam nuditatea dincolo de subsţanta urâtă, respingătoare a vieţii modern, o vedeam adevărată în toată goliciunea trupului.

Alison era Eva renăscută dupa zece mii de generaţii.

Mi-am dat seama, era un lucru foarte simplu, că o iubeam.”

John Fowles

Se lasă noaptea

 

“Era odată un copilaş căruia i-am spus că-l iubeam. Şi atunci el m-a sărutat pe obraz, în prezenţa unui mac galben, care-şi clătina corola, exact ca acest supărător trandafir veştejit din grădina de dedesupt. După aceasta a avut loc o uitare în amintirile sale. S-au scurs mulţi ani. În acest timp, alţi oameni îmi spuneau şi ei la fel că mă iubeau şi alegeau, în general, pentru a-mi face această mărturisire, momentul când eram foarte absorbită de lucru…

Şi apoi copilul de altădată reapăru şi, chiar din cea de-a doua întâlnire, el începu să-mi vorbească de dragostea sa…”

Rudyard Kipling

O viaţă

 

“Baronul era din rasa bătrânilor filozofi care adorau natura, înduioşându-se îndată ce vedea două animale împreunându-se, plecându-şi genunchii în faţa unui Dumnezeu panteist şi burzuluindu-se în faţa concepţiei catolice a unui Dumnezeu cu intenţii burgheze, cu mânii de iezuit şi intenţii de tiran, a unui Dumnezeu care înjosea creaţia presimţită, fatală, infinită şi atotputernică, creaţia-viaţă, lumina, planta, stânca, om, aer, animal, stea, Dumnezeu şi gâză în acelaşi timp, care crează pentru că e însăşi creaţia, mai puternică decât voinţa, mai vastă decât înţelepciunea, dând viaţă fără scop, fără raţiune şi fără sfârşit, în toate direcţiile şi sub toate formele prin spaţiul infinit, după nevoile hazardului şi după vecinătatea aştrilor care încălzesc lumile.

Creaţia cuprindea toţii germenii, gândirea şi viaţa, dezvoltându-se în sânul ei ca florile şi fructele pe copaci. Pentru el, reproducerea era marea lege generală, actul sfânt, vrednic de respect divin, care îndeplineşte voinţa obscură şi neclintită a fiinţei universale.”

Guy de Maupassant