“Baronul era din rasa bătrânilor filozofi care
adorau natura, înduioşându-se îndată ce vedea două animale împreunându-se,
plecându-şi genunchii în faţa unui Dumnezeu panteist şi burzuluindu-se în faţa
concepţiei catolice a unui Dumnezeu cu intenţii burgheze, cu mânii de iezuit şi
intenţii de tiran, a unui Dumnezeu care înjosea creaţia presimţită, fatală,
infinită şi atotputernică, creaţia-viaţă, lumina, planta, stânca, om, aer,
animal, stea, Dumnezeu şi gâză în acelaşi timp, care crează pentru că e însăşi
creaţia, mai puternică decât voinţa, mai vastă decât înţelepciunea, dând viaţă
fără scop, fără raţiune şi fără sfârşit, în toate direcţiile şi sub toate
formele prin spaţiul infinit, după nevoile hazardului şi după vecinătatea
aştrilor care încălzesc lumile.
Creaţia cuprindea toţii germenii, gândirea şi
viaţa, dezvoltându-se în sânul ei ca florile şi fructele pe copaci. Pentru el,
reproducerea era marea lege generală, actul sfânt, vrednic de respect divin,
care îndeplineşte voinţa obscură şi neclintită a fiinţei universale.”
Guy de
Maupassant
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu