“Li
se dezvălui un peisaj de basm, insuportabil şi inadmisibil de frumos, un decor
de poveste făurită în negura timpurilor, pe tărâmul visului, un tărâm mai bun şi mai generos, aşa cum omului nu i-a fost
nicicând dat să cunoască, din ziua în care a ridicat mâna împotriva
fratelui său.
Aşa
ceva nu poate să existe, reflectă Smith, dar iată-l aici, în faţa ochilor mei, paradisul
de aur, care n-a existat niciodată şi patria celei mai înspăimântătoare organizaţii din lume,
Gestapoul.
Incompatibilitatea
celor două noţiuni depăşea orice imaginaţie.Valea era o căldare deschisă
spre nord, cu pante abrupte la est şi la vest, la sud se înălţa verticala
masivului Weisspitze.
Într-un
decor feeric, Weisspitze, cel de-
al doilea pisc muntos al Germaniei, măsurând peste trei mii cinci sute de metri înălţime, părea o
verticală ameninţătoare, un perete
drept, alb-strălucitor în razele soarelui de dimineaţă.
Superbu-i contur se decupa perfect pe cerul senin, de un albastru
de gheaţă. Sus, în înalt, aproape de vârful de con, se desena muchia neagră a stâncii
pe care Smith şi ai săi coborâseră în timpul nopţii, iar imediat mai jos,
se zărea platoul pe care-şi întinseseră tabăra.
Exact în faţa lor, pe versantul opus şi cam la aceeaşi altitudine, se
afla Schloss Adler - Castelul
Vulturilor - cum i s-a spus pe bună dreptate – o fortăreaţă inexpugnabilă, un
inaccesibil cuib de vulturi, suspendat între pisc şi cer.”
Alistair Maclean
