“— Dumneata crezi că aproape m-a uitat, zise el. Oh, Nelly! Dumneata ştii că nu-i adevărat! Nu-i aşa? Dumneata ştii tot atât de bine ca şi mine că pentru fiecare gând pe care-l are pentru Linton are o mie de gânduri pentru mine!
În
cea mai nefericită perioadă a vieţii mele m-a chinuit şi pe mine îndoiala; cu
această temere m-am întors aici astă-vară, dar acum numai dacă mi-o va spune
ea, cu gura ei, aş mai putea admite o asemenea idee înfiorătoare. Şi atunci
Linton n-ar mai însemna nimic, nici Hindley, nici toate visele pe care le-am
visat vreodată.
Viitorul
meu ar fi cuprins în două vorbe: "moarte” şi "iad”.
Viaţa,
după pierderea ei ar fi un iad. Am fost un nătărău când mi-am închipuit că
preţuia dragostea lui Edgar Linton mai mult decât pe-a mea. Dacă el ar iubi cu
toate puterile făpturii sale firave, n-ar putea iubi nici în optzeci de ani
atât cât pot iubi eu într-o zi. Iar inima Catherinei este tot atât de fierbinte
ca şi a mea, şi mai degrabă ar putea încăpea toată apa mării într-un şipot
decât să poată pune Linton stăpânire pe toată dragostea ei.
Hm! Poate că ţine ceva mai mult la el decât la
câinele sau la calul ei. În el nu găseşte să iubească ceea ce găseşte în mine,
şi cum l-ar putea iubi pentru ceea ce n-are?”
Emily
Bronte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu