“—
Adso, ai păcătuit, desigur, şi ai făcut-o călcând porunca ce ţi s-a dat să nu
păcătuieşti trupeşte împotriva îndatoririlor
tale de novice. Întru dezvinovăţirea ta stă faptul că te-ai aflat în una
dintre acele situaţii în care ar fi fost împins în ispită chiar şi un sfânt
părinte în pustiu. Şi despre femeie ca pricină a ispitelor au vorbit destul
Scripturile. Despre femeie Ecleziastul spune că vorba cu ea este ca focul care
arde, şi proverbele spun că ea pune stăpânire pe ceea ce e mai de preţ în inima
bărbatului şi cei mai tari au fost ruinaţi de ea. Şi mai spune Ecleziastul: şi
am descoperit că mai amară decât moartea este femeia, că e ca laţul
vânătorilor, sufletul ei este ca o plasă, mâinile ei ca nişte funii. Iar alţii
au spus despre ea că este corabia diavolului.
Stabilind
acestea, dragă Adso, eu nu izbutesc totuşi să mă conving că Dumnezeu ar fi vrut
să introducă în facerea lumii o făptură atât de spurcată, fără să o înzestreze
cu vreo virtute. Şi nu pot să nu mă gândesc la faptul că El i-a îngăduit multe
privilegii şi calităţi, dintre care cel puţin trei sunt foarte mari.
Într-adevăr, l-a creat pe bărbat în lumea aceasta păcătoasă, şi din lut, şi pe
femeie în clipa ce-a urmat, în paradis şi dintr-o materie umană nobilă. Şi nu a
făurit-o din picioarele sau din părţile de din dos ale lui Adam, ci din coasta
lui. În al doilea rând, Domnul, care poate totul, ar fi putut să se încarneze
de-a dreptul într-un bărbat, în vreun chip miraculos, şi în schimb şi-a ales să
locuiască în pântecele unei femei, dovadă că nu era atât de spurcată. Şi când a
apărut, după înviere, i-a apărut unei femei. Şi, în sfârşit, în gloria din
ceruri nici un bărbat nu va fi nicicând rege în acea patrie, şi în schimb îi va
fi regină o femeie care nicicând nu a păcătuit. Şi dacă, deci, Dumnezeu a fost
cu atâta grijă pentru Eva şi pentru fiicele sale, este oare nefiresc ca noi
toţi să ne simţim atraşi de graţia şi de nobleţea acelui sex?
Ceea
ce vreau să-ţi spun, Adso, este că desigur nu trebuie să mai faci aşa ceva, dar
nu este chiar aşa de monstruos ceea ce ai fost tu ispitit să faci. Şi, pe de
altă parte, că un călugăr, măcar o dată în viaţa lui, a avut experienţa patimii
carnale, ca într-o zi să poată fi înţelegător şi îngăduitor cu păcătoşii cărora
să le dea sfat şi mângâiere... ei bine, dragă Adso, este un lucru care nu
trebuie dorit înainte de-a se întâmpla, dar nici ceva de care să te ruşinezi
prea mult după făptuirea lui.
Şi,
în sfârşit, Domnul fie cu tine şi nu te mai gândi la asta. Dar, mai degrabă, ca
să nu stăm să zăbovim prea mult asupra unui lucru care e mai bine să-l uiţi,
dacă vei reuşi, şi mi s-a părut că aici vocea lui s-a înmuiat din pricina unei
emoţii lăuntrice, să ne întrebăm mai bine asupra rostului a ceea ce s-a
petrecut în noaptea asta. “
Umberto Eco
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu