“Există momente când
timpul se opreşte în loc.”
(n.9 ian.1908- d.14 apr.1986)
"Patul ăsta gol de lângă al meu,
aşternutul întins şi rece... degeaba iau somnifere, visez. De multe ori, în
vis, mă prăbuşesc de durere. Rămân sub ochii lui Maurice, paralizată, purtând
pe chip toată suferinţa din lume. Aştept să se repeadă la mine, îmi aruncă o
privire indiferentă şi se îndepărtează.
M-am trezit, încă era noapte;
simţeam apăsarea întunericului, eram pe un coridor, alergam, devenea tot mai
strâmt, abia respiram; curând trebuia să mă târăsc, şi rămâneam înţepenită până
expiram. Am ţipat. Şi am început să-l strig mai încet, printre lacrimi, în fiecare
noapte îl strig; nu pe el: pe celălalt, pe cel care mă iubea.
.................................................................................................................................
Nu mai sunt nimic. Viaţa din urma mea s-a năruit cu totul, ca în cutremurele
acelea în care pământul se devoră pe sine; dispare în urma ta pe măsură ce
fugi. Cale de întoarcere nu mai există. Casa a dispărut, la fel satul şi toată
valea. Chiar dacă supravieţuieşti, nu mai rămâne nimic, nici măcar locul pe
care l-ai ocupat pe pământ. “
(Simone de Beauvoir)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu