Inima-i un vânător singuratic

“Suntem dornici  de locurile în care nu am fost niciodată”

(n.19febr.917- dec. 29sept.1967)

“Programele se înşiruiau unul după altul şi toate erau nişte prostii. Nu-i păsa în mod deosebit. Fuma şi culese un mănunchi de fire de iarbă. După un timp, un alt crainic începu să vorbească. Pomeni numele lui Beethoven.

Citise la bibliotecă despre muzicianul acesta - numele lui se pronunţa cu un e şi se scria cu doi de e. Era neamţ ca şi Mozart.

……………………………………………………………………………

Apoi începu muzica. Mick înălţă capul şi mâna i se aşeză pe gâtlej. Cum era cu putinţă? Timp de un minut preludiul oscilă dintr-o parte în alta. Ca un umblet sau ca un pas de marş.

Ca şi cum Dumnezeu ar fi umblat semeţ prin noapte. Parcă o pojghiţă de gheaţă o acoperi  deodată în întregime şi doar această primă parte a muzicii era fierbinte în inima ei. Nu putu nici măcar să audă  sunetele care urmară după aceea, ci şedea doar acolo, aşteptând îngheţată, cu pumnii încleştaţi. După un timp, muzica se auzi din nou, mai puternică, mai tare.

Nu avea nimic de-a face cu Dumnezeu. Se regăsi pe ea însăşi, Mick Kelly, aşa cum umbla în timpul zilei sau de una singură în toiul nopţii. Prin soarele dogoritor şi prin întuneric, cu toate plăsmuirile şi sentimentele ei.

Muzica aceasta era ea - cu adevărat ea.”     

(Carson McCullers)